Tema este Maica Domnului "Hodighitria", redată într-un stil popular, sobru, specific părții de nord a Transilvaniei. Zugravul respectă canoanele bizantine. Fecioara (3/4), ținându-l pe Isus cu mâna stângă, capul ușor aplecat către El. Expresia feței este blândă, cu un ușor aer de tristețe. Pruncul binecuvintează cu mâna dreaptă, supradimensionată, cu capul ușor întors spre Maria .Maica este înveșmântată cu maphorion roșu cu galon auriu decorat cu motive geometrice, stola albastră cu mânecuțe. La gât maforionul este prins cu o floare aurie. Părul legat cu o năframă albă. Pe umeri și pe frunte nu are stelele Fecioriei. Mâna cu care arată către Prunc este ușor diformă. Trăsăturile feței sunt colțuroase, dar expresive, ochii negri, spâncenele subțiri, conturate, nasul fin, lung, gura roșie, cu o expresie crispată, carnația roz. Pruncul ține cu mâna stângă globul cruciger. Chipul este matur, părul lung prins la spate iar în față tăiat, fața prelungă. Este înveșmântat cu o mantie orange peste cămașa albă cu faldurile marcate cu albastru, ca o cămașă țărănească. La gât și mâneci galon roșu. Isus este desculț. Nimburile sunt trasate cu linii negre pe fondul cândva auriu. Insripția referitoare la Maica Domnului este înscrisă într-un chenar dublu dreptunghiular în partea stângă. Deasupra acestuia este desenat un motiv fitomorf care completează maniera grafică în care este executată icoana. Paleta cromatică este redusă(alb, albastru, galben, maron, auriu,roz), culorile simple, intense. Torsada sculptată care încadrează compoziția se prelungește în partea de jos cu un chenar dreptunghiular în care apare inscripția referitoare la moartea "preotesei și protopopiței" la data de 15 octmbrie 1819. Întrega compoziție este încadrată de o ramă baghetată (1/2 albastru, 1/2 roșu)
Collection: "Dimitrie Gusti" National Village Museum