Skip to content
Icoana Judecata de Apoi imaginează a doua Venire a Lui Iisus Hristos pe pământ, după sfârșitul lumii. Toată lumea va fi chemată și judecată după faptele săvârșite. În cadrul tribunalului ceresc, se hotărăsc bucuria și fericirea veșniciei sau osânda. Icoana este realizată pe trei cercuri - medalioane concentrice: în centrul icoanei, într-un medalion este înscris Dumnezeu-Tatăl este în ipostasul de Pantocrator în Slavă. Alături sunt Maica Domnului în dreapta Mântuitorului și Sfântul Ioan Botezătorul înaintemergătorul Domnului, în partea stângă. Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul sunt pe banda a doua concentrică, având în registrul îndepărtat îngerii, sfinții și dreptcredincioșii. În registrul superior este Sfântul Duh pogorându-se sub forma porumbelului, iar în registrul inferior sunt Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, întocmai cu apostolii. Urmează Apostolii și cetele de îngeri. Cetele oamenilor drepți sunt conduse de Sfântul Apostol Pavel, iar cetele oamenilor păcătoși sunt conduse de Moise. Fondul interior este albastru ultramarin. Cromatica este armonioasă, dar rece și întunecată: roșu vermillon, verde brad, albastru ultramarin, kaki, verde olive, brun-bronziu, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Judecata Apoi și în registrul inferior există o rugăciune amplă. Icoana este de Țara Făgărașului. Icoana este datată 1820. — Okänd konstnär

Icoana Judecata de Apoi imaginează a doua Venire a Lui Iisus Hristos pe pământ, după sfârșitul lumii. Toată lumea va fi chemată și judecată după faptele săvârșite. În cadrul tribunalului ceresc, se hotărăsc bucuria și fericirea veșniciei sau osânda. Icoana este realizată pe trei cercuri - medalioane concentrice: în centrul icoanei, într-un medalion este înscris Dumnezeu-Tatăl este în ipostasul de Pantocrator în Slavă. Alături sunt Maica Domnului în dreapta Mântuitorului și Sfântul Ioan Botezătorul înaintemergătorul Domnului, în partea stângă. Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul sunt pe banda a doua concentrică, având în registrul îndepărtat îngerii, sfinții și dreptcredincioșii. În registrul superior este Sfântul Duh pogorându-se sub forma porumbelului, iar în registrul inferior sunt Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, întocmai cu apostolii. Urmează Apostolii și cetele de îngeri. Cetele oamenilor drepți sunt conduse de Sfântul Apostol Pavel, iar cetele oamenilor păcătoși sunt conduse de Moise. Fondul interior este albastru ultramarin. Cromatica este armonioasă, dar rece și întunecată: roșu vermillon, verde brad, albastru ultramarin, kaki, verde olive, brun-bronziu, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Judecata Apoi și în registrul inferior există o rugăciune amplă. Icoana este de Țara Făgărașului. Icoana este datată 1820.

Samling: ASTRA National Museum Complex