Obiectul are o formă relativ tronconică. Decorul se află numai la interiorul blidului; acesta cuprinde motive geometrice, vegetale și florale; astfel la interior, un cerc delimitează zona centrală a blidului iar alte două cercuri concentrice sunt ”trasate” în apropierea buzei; între aceste cercuri a fost pictat decorul floral și vegetal al piesei: sunt reprezentate 6 (șase) flori, de jur-împrejur, cu frunze între ele. Nu este smălțuit iar la exterior are o culoare cărămizie; inscripția este, de asemenea, la exterior, pe fundul blidului. Culorile utilizate pentru realizarea decorului sunt bleu, maro, ocru, verde deschis, totul pe fondul angobat de culoare alb-crem.
Collection: "Dimitrie Gusti" National Village Museum